AMINTIRILE LUI GEORGE WB2AQC

La primul simpozion al radioamatorilor din oraşul Pecica ne a onorat cu prezenta Gorge Pataki WB2AQC, de la cine am primit câteva rânduri, amintirile domniei sale despre radioamatorismului, fostul radioclub YO2KBB, Electro-Banat Timişoara, respectiv despre primul simpozion Pecican. Iată articolul lui Gorge.


Despre simpozionul Pecica 2004
In toamna lui 2004, cu ocazia pelerinajului meu anual la oraşul meu natal Timişoara, am făcut şi o vizită la simpozionul radioamatoricesc din Pecica, judeţul Arad.
I-mi plac mult aceste adunări radioamatoriesti, ele fiind excelente ocazii de a întâlni personal o mulţime de prieteni vechi de care mă leagă numeroase amintiri plăcute, precum si pe cei cu care am vorbit prin radio dar nu i-am văzut niciodată. Cu aceste ocazii întâlnesc mereu mulţi cu care nu am avut nici o legătura in trecut si probabil nici nu voi avea in viitor, totuşi ne leagă ca un numitor comunic: interesul si pasiunea pentru radioamatorism.
I-mi plac si talciocurile care se organizează cu aceste ocazii. I-mi amintesc de tinereţea mea când umblam prin piaţa de vechituri din Timişoara şi cumpăram aparate de radio stricate, uneori arse, sa recuperez piesele întrebuinţabile. Pe atunci nu prea existau prăvălii cu astfel de produse, necesare construcţiilor de radioamator.
In ultimii ani frecventez talciocurile sa adun lămpi de radio vechi pentru colecţia mea. Aceasta pasiune este o reacţie nostalgică care duce tot la tinereţea mea când eram ucenic intr-un atelier de reparat radiouri si mai târziu chiar ca radiotehnician angajat intr-o cooperativa.
Sa revin la Pecica. Am auzit ca in aceasta mica localitate de vre-o 13000 de suflete, abia declarat Oraş, se afla un nucleu de radioamatori entusiasmaţi care si-au organizat nu unul dar chiar doua radiocluburi active. Acest lucru m-a intrigat căci mi-am pus întrebarea care de altfel era si in mintea multora, cum s-a realizat acest lucru. In România sunt foarte multe oraşe mult mai mari, cu potenţiale de recrutare si organizare mult mai numeroase si unde totuşi nu s-a făcut aproape nimic asemănător.
Chiar in oraşul meu Timişoara cu o populaţie de vre-o 20 de ori mai mare ca cea din Pecica, cu multe scoli, facultăţi, instituţii de cultura, întreprinderi mari si mici, nu exista pana de curând nici o iniţiativa asemănătoare. In ultimii ani insa, văzând totala impotenta a celor de la radioclubul judeţean si cea ce a rămas de pe urma lui, s-a organizat radioclubul QSO Banat cea ce promite o adevărată înviere a radioamatorismului in acest oraş.
Am vrut sa vad miracolul din Pecica, încărcat cu nişte reviste, manuale, harţi, tricouri si şepci pentru tombola lor, am ajuns primul la Pecica intr-o vinerea dimineaţa. Sala Sporturilor era încă închisă, stăteam cu bagajele in fata uşii, aşteptând organizatorii sa o deschidă.
Când au sosit am început să pregătesc pachete pentru radiocluburile care si-au anunţat participarea, sa răspândesc materialul adus la cărţi mai mulţi. Restul s-a dat la tombola, un punct de atracţie major la aceste simpozioane.
Vineri si mai ales sâmbăta dimineaţa a început lumea sa vină de prin localităţile din jur, chiar şi Vasile, secretarul general al Federaţiei Radioamatorilor din România a venit din Bucuresti. De fapt aceste simpozioane şi întâlniri radioamatoriceşti au fost denumite “ciobăniţiade” in onoare celui care le-a iniţiat.
S-au facut niste prezentari care daca erau mai interesante ar fi fost audiate cu mai multa atentie. Aceste scurte conferinţe trebuiau sa fie de natura tehnica dar mai la toate ţinute prin zona, acelaşi Timişorean a plictisit audienta recitând un număr nesfârşit de realizări, adevărate şi închipuite, pe care cică le-a avut in lunga sa cariera.
Sistemul acustic a fost defectuos, nu s-a prea înţeles ce spuneau vorbitorii cea-ce in unele cazuri era chiar binevenit. Cauza era că sala fiind construita pentru evenimente sportive nu era pregătita acustic şi ca poziţionarea microfonului şi a difuzoarelor nu era aleasă judicios.
Talcioc practic nu a fost de şi mulţi participanţi aveau acasă mult material de care ar fi putut sa dispună dar aceasta fiind prima manifestare de acest fel, oamenii nu prea aveau experienţe de acest gen.
S-a făcut un panou unde participanţii putea sa afişeze QSL-urile lor, marcându-si astfel prezenta, putini insa au făcut acest lucru căci majoritatea nu s-a gândit sa le aducă de acasă. Unii, spre ruşinea lor, nici nu au avut ce sa aducă.
In anunţurile pentru simpozioanele viitoare s-ar putea introduce mici notiţe amintind celor care intenţionează sa vina sa pregătească si sa aducă ciurucurile lor pentru talcioc si QSL-uri pentru panou.
In fata Sălii Sporturilor s-au instalat ceaunuri mare cu mâncare buna; se putea cumpără si băuturi răcoritoare.
S-au instalat nişte antene, s-a efectuat legături demonstrative de radio, s-a făcut legătură cu internetul, etc.
Am văzut si o curiozitate: era un bărbat care mereu umbla de aici pana acolo, observa, asculta si nota totul ce a văzut fără sa spună nimănui nimic. Am crezut ca este un securist amator care s-a deconspirat umblând cu un carneţel în mâna, înregistrând tot ce vedea şi auzea. Pana la urma am aflat ca nu era o iscoada a vechiului regim căruia s-a uitat sa I se spună ca timpurile s-au mai schimbat, ci era un radioamator adevărat; Carol YO2LXW, din Hunedoara, care a adunat material pentru un reportaj bun publicat ulterior in Radioamator.ro.
Era o atmosfera plăcuta si productiva. Ca parte negativa se poate menţiona tendinţa unora de a abuza sistemul de amplificare, umplând sala şi chiar împrejurimile cu o muzică puternica şi zgomotoasă, chiar si in timpul nopţii când unii doreau sa se odihnească. Cauza era consumul excesiv de băuturi alcoolice a unora si lipsa de control al organizatorilor.
Bela YO2BYD m-a dus sa-mi arate Pecica, chiar si unul din cartierele romilor maghiari, unde am văzut si auzit lucruri foarte interesante. De exemplu, nu ştiu câţi cunosc acest lucru, ca băeţii născuţi in multe familii de romi primesc nume feminine in loc de masculine cum ar fi normal. De ce oare aceasta predilecţie fata de Maria şi Lenuta, în loc de Petru si Pavel ? Simplu, sa nu fie chemaţi la armata!
Ziua de Sâmbătă era cea mai activa cu cei mai mulţi participanţi.
Sâmbătă seara, un avocat local, simpatizant si sprijinitor al radioamatorismului, m-a invitat la un mic restaurant local la nişte plăcinte cu brânză dulce, mâncarea mea favorita. De fapt ca o anumita mâncare sa fie o favorita de a mea trebuie sa îndeplinească 2 condiţii: sa fie dulce si sa fie gratis. Plăcinta asta îndeplinea din plin ambele aceste cernite.
Ca sa exploatez la maximum resursele locale am luat cu mine si 2 prieteni din Timişoara, pe Mişu YO2BH si pe George YO2BB, pe posturi de gărzi de corp. A venit si Bela YO2BYD, sufletul si organizatorul radioamatorilor din Pecica Indicativul unuia din radiocluburi din Pecica este YO2KBB. Î-mi amintesc ca prin 1955-60 acesta era indicativul unui radioclub foarte activ al fabricii Electromotor din Timişoara, o pepiniera de mulţi amatori foarte buni, ca ing. Ilie Ungureanu, Iosif Bartl, ambii de mult decedaţi.
Acum YO2KBB i-şi continua aceasta tradiţie de a crea noi radioamatori.
De-şi nu am găsit nici o lampa pentru colecţia mea, căci in afara de doi inşi cu foarte puţine materiale, nu era un talcioc, eu am avut multa plăcere căci am întâlnit si cunoscut mulţi radioamatori foarte simpatici.
Duminica dimineaţa, am plecat cu maşina înapoi la Timişoara cu Mişu YO2BH si George YO2BB.